Ma scuzati ca vin sa ma laud aici, pe blogul personal, in fata prea-frumosilor ochi ai cititorului care nu-si vede capul de treburi. Nu ca as vrea sa va fac in ciuda, stimati cititori, doar simt nevoia sa ma dau mare. Pentru ca eventual sa fiu invidiata. Week-endul asta, sunt singura acasa. Nu, nu cu asta ma laud, asta-i exact partea care nu-mi place si in care m-am straduit sa gasesc o jumatate plina a paharului. Daca sunt singura acasa, inseamna ca am timp berechet pentru scris. Doua zile pline, doar ale mele, fara sa gatesc, fara sa spal, fara sa strang sosete, fara sa fac curat prin casa pentru ca am facut ieri si mi-am propus sa am grija sa nu clintesc nimic de la locul lui. Fericita de aceasta noua si promitatoare perspectiva, m-am asezat la masa de scris cu o cafea mare care urma sa ma imbie cu aroma ei. Ma rog, eu de fapt m-am asezat pe fotoliul din odaie, turceste si cu laptopul in brate, dar la scriitori asa da bine sa spui, ca "se aseaza la masa de scris". Deci m-am asezat la masa de scris. Si gata, asta-i tot. N-a durat mult si m-am ridicat. Sunt singura acasa. Sunt singura-singurica. Culmea ghinionului, nici muza nu-i acasa, acum si-a gasit sa plece si ea. Asa ca merci frumos, nu stiu ce sa fac cu atata timp liber. Parca as strange ceva, dupa cineva, parca as face ceva de mancare pentru cineva, parca m-as impiedica de niste papuci lasati in drum. Vrea careva ceva timp liber? Nu vi-l dau pe tot, ca as vrea totusi sa ma plimb prin gradina botanica cu o prietena, sa bem o limonada la o terasa de pe faleza si sa citesc. Si nici n-am de dat decat pana duminica seara, pe urma e posibil sa vi-l cer inapoi. Lucrurile or sa reintre in normal, iar eu, desigur, in vesnica criza de timp. Deci ziceti acum daca vreti sau nu, hai, repede, ca timpul trece, tic-tac, tic-tac!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu