M-am obisnuit sa adaug "..." in relatarile mele. Este exact ca si cum acolo ar fi un oftat, o parte melancolica din mine ce ramane imprimata in trei puncte perfecte. Ma intreb ce as putea sa scuip in cuvinte astazi din mintea mea bolnava... Sa vorbesc despre incapacitatea auzului meu de a descifra o propozitie venita de la un interlocutor, mult prea neatent pentru a observa dezinteresul sau fruntea-mi incretita de neintelegere asupra conversatiei aparent bulversanta? Nu... Prefer sa vorbesc despre obisnuita. M-am obisnuit sa fiu in centrul atentiei, desi mai mereu incerc sa trec neobservata. M-am obisnuit sa cred ca nu sunt singura, desi de ani de zile imi lipseste o familie. M-am obisnuit sa zambesc pentru a da impresia celorlalti ca stiu sa traiesc; fericirea mea e inghemuita in corp, imbolnavindu-se la fiecare tipat tacit cicatrizat in idealuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu